miercuri, 20 februarie 2013

Stele, Soarele.


O stea este în general un anumit tip de corp ceresc din cosmos, masiv și strălucitor, deseori de formă aproximativ sferică, alcătuit din plasmă compoziția lor fiind formată în mare parte din nuclee de hidrogen și heliu , și care a produs în trecut sau încă mai produce și azi energie pe baza reacțiilor de fuziune atomică din interiorul său.
 În plasma stelară se găsesc de asemenea și cantități mici de oxigen,carbon, neon și azot. Stelele emană și elemente în formă gazoasă, iar pe parcursul evoluției lor și din cauza fuziunilor atomice permanente apar în cosmos și cantități mici de elemente mai grele și chiar metale.
Ochiul uman distinge pe cerul nocturn până la circa 6.000 de stele.
Multe stele se pot vedea ca puncte stralucitoare pe cerul noptii, ce tremura sau clipesc, datorita insa, efectului atmosferei terestre. Soarele este o exceptie notabila, fiind singura stea suficient de aproape de Terra pentru a fi vizibila ca un disc (nu ca un punct). Unele stele pot fi orbitate de planete, acestea fiind numite exoplanete.

In galaxia noastra, care poarta numele de Calea Lactee, exista aproximativ 300 de miliarde de stele.
Caracteristicile unei stele, cum ar fi temperatura, volumul si luminozitatea sunt determinate de masa sa. Caracteristicile fiecarei stele in parte variaza din cauza schimbarilor din timpul vietii lor. Culoarea unei stele are legatura cu temperatura sa. Daca stii valoarea uneia din proprietati se poate stabili cealalta. Stelele albastre sunt cele mai fierbinti. Cele rosii sunt cele mai reci, iar cele galbene, intermediare. Cele albastre pot avea la suprafata 50.000 grade Celsius iar cele rosii, 2.000.

Stele celebre



        
Soarele este cea mai apropiată stea de Pământ, aflându-se la "doar" 150 de milioane de km. El este de 250.000 de ori mai aproape de Terra decât cea mai apropiată următoare stea, Proxima Centauri, aflată în constelația Alpha Centauri la aproximativ 37 de mii de miliarde de kilometri de Pământ. Dacă luminii Soarelui îi sunt necesare "doar" 8 minute pentru a ajunge până la noi, lumina celor mai îndepărtate stele din univers călătorește până la Pământ milioane de ani.
Cate ceva despre stelele celebre

                      Strălucirea unei stele se numește în astronomie magnitudine.


            Hidrogenul reprezintă aproximativ 74% din masa Soarelui, heliul 25%, iar restul este constituit din cantități mici de elemente mai grele. Datorită acestei compoziții și a temperaturilor ridicate, pe Soare nu există o crustă (scoarță) solidă, și nici materie în stare lichidă, toată materia solară fiind în întregime în stare de plasmă și gazoasă , temperatura sa ajungand la 5.500°C la suprafata . În centru temperatura ajunge la 15 milioane de grade, iar presiunea este de 100 milioane de ori mai mare decat cea din centrul Pământului. În acest cuptor, atomii de hidrogen se aglomerează câte patru și se transformă în atomi de heliu. În cadrul acestei reacții de fuziune nucleară se degajă căldură și lumină, sursa strălucirii Soarelui.

     

            Eclipsa :   O eclipsă de soare are loc ori de câte ori Luna trece între Soare și Pământ, umbrind o parte a suprafeței Pământului. Cea mai recentă eclipsă parțială de soare a avut loc la 1 august 2008 și a fost partial vizibilă și în România.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu